Blog Chiromax

Tratarea bolii parodontale

Tratarea bolii parodontale

Ce este boala parodontala?
Boala parodontala este o afectiune cronica datorata florei microbiene din cavitatea orala. Aceasta afecteaza structurile care mentin dintele sau se localizeaza pe arcada: gingia, ligamentul parodontal si osul alveolar.

Care sunt semnele aparitiei bolii parodontale?
In prima faza apare gingivita, inflamatia gingiei, dupa care boala evolueaza catre structurile profunde. Gingivita se manifesta prin sangerare la periaj sau in timpul masticatiei si prin modificarea culorii gingiei care devine rosie-violacee. De asemenea, apare senzatie de tensiune si prurit.

Cum evolueaza boala parodontala?
Treptat, gingia se retrage ramanand vizibile radacinile dintilor. Acest lucru determina mobilizarea dintilor. Ulterior, dintii sunt expulzati spontan de pe arcada fara a avea vreo alta afectiune.
Care sunt factorii care influenteaza aparitia bolii parodontale?

Igiena bucala necorespunzatoare

  • Tartrul
  • Fumatul
  • Cariile netratate
  • Probleme de ocluzie
  • Stresul psihoemotional
  • Stari fiziologice precum pubertatea sau sarcina
  • Anumite boli generale cum e diabetul zaharat

Care sunt masurile de prevenire a bolii parodontale?
Boala se trateaza in principal prin masuri profilactice precum:

  • O buna igiena orala
  • Detartraj periodic, respectiv periaj profesional
  • Tratamentul la timp al afectiunilor dentare
  • Echilibrarea bolilor generale printr-o medicatie corecta
  • Reducerea sau abandonarea fumatului
  • Un regim de viata echilibrat

Cum se trateaza boala parodontala?

Boala se trateaza prin tratamente stomatologice insotite de masurile profilactice de mai sus. Tratamentele presupun:

  • Administrarea locala/generala de antibiotice si antiinflamatorii
  • Cauterizari chimice
  • Interventii chirurgicale cum ar fi chiuretajul parodontal
  • Vaccinuri pe baza de extracte naturale vegetale si animale
  • Imunoterapie
  • Laserterapie